Actualitate

15 tineri din Irak, prinși la frontiera Borș încercând să treacă în Ungaria prin câmp

Publicat

pe

15 tineri irakieni au fost prinși de poliștii de frontieră, în noaptea de luni spre marți, în timp ce încercau să treacă frontiera ilegal.

Aceștia au fost detectați cu ajutorul aparatului de termoviziune, în jurul orei 1, la circa 500 de metri de linia de frontieră.

„Imediat, un echipaj mobil format din poliţişti de frontieră a intervenit pentru oprirea grupului, persoanele respective fiind preluate şi transportate la sediul instituţiei, pentru cercetări”, a transmis, marţi, subcomisarul Loredana Chifor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Tinerii, cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani, erau cetățeni irakieni.

În cauză se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version