Actualitate

21 de angajaţi ai Plexus Oradea au fost depistaţi cu Covid-19

Publicat

pe

Angajaţii companiei Plexus din Parcul Industrial Eurobusiness I din Oradea, producător american de componente electrice, au fost testaţi pentru coronavirus, 21 dintre ei fiind depistaţi cu Covid-19 până luni. Aceştia sunt acum supravegheaţi medical, iar persoanele cu care au intrat în contact se află în izolare.

Reprezentanţii companiei au transmis un comunicat semnat de Luminiţa Popa, HR manager la Plexus Oradea, prin care menţionează că: „În ultimele zile, Plexus – în colaborare cu Spitalul Municipal și DSP – a testat peste 1.700 de angajaţi proprii, precum şi angajati ai terţilor contractori. Pâna în data de 1 iunie, 21 de persoane din acest grup au primit un rezultat pozitiv la testarea pentru Covid-19, aproximativ 1% din numărul total al persoanelor testate”.

Compania americană urmează să implementeze măsuri suplimentare de siguranţă a angajaţilor, atât prin respectarea distanţării, cât şi prin introducerea unor autobuze private, astfel încât aceştia „să poată tranzita în siguranţă către şi de la locul de muncă”.

De asemenea clădirea Plexus a fost dezinfectată de o firmă de profil, iar munca este reluată treptat, începând din 2 iunie. „Plexus se va redeschide parţial cu aproximativ jumătate din forţa de muncă, iar în firmă vor avea voie să intre doar angajaţii cu rezultat negativ la testarea pentru Covid-19”, se precizează în comunicat.

Plexus Oradea a fost închis temporar începând din seara de 28 mai, după ce iniţial 4 muncitori de pe linia de producţie au fost depistaţi cu noul coronavirus, în urma testărilor de tip pooling comandate de companie.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version