Actualitate

Bulevardul Magheru, asfaltat parțial pe tronsonul dinspre Aleea Ștrandului

Publicat

pe

Bulevardul Magheru a fost asfaltat parțial, joi, pe tronsonul dinspre Aleea Ştrandului, deasupra porțiunii finalizate deja a pasajului subteran.

Anunțul a fost făcut de viceprimarul Florin Birta pe pagina sa de Facebook. El a mai transmis și că de vineri circulația se va muta pe tronsonul terminat. Astfel, muncitorii vor putea lucra pe porţiunea dinspre Parcul Traian.

„Rampa de acces în pasaj dinspre Aleea Ștrandului a fost finalizată până la nivelul asfaltului, iar la cea din Parcul Traian se lucrează în continuare”, a scris edilul pe rețeaua de socializare.

Deşi termenul de predare a lucrării este luna septembrie a acestui an, constructorii speră să o finalizeze până în iunie.

Lucrările de amenajare a pasajului și de lărgire a carosabilului sunt executate de o asociere de firme reprezentată de Freyrom SA (care a construit şi Podul Centenarului), pentru suma de 14,5 milioane lei, fără TVA, asigurată din fonduri europene.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version