Actualitate

Asasinat la comandă în Bihor: Interlop plătit cu 40.000 de lei de două femei pentru a-l ucide pe soțul uneia dintre ele

Publicat

pe

Foto: Arhivă

Crimă după scenariu de groază în Bihor. Două femei au plătit un interlop cu 40.000 de lei pentru a-l ucide pe soțul uneia dintre ele, care era și verișorul celeilalte.

Potrivit unui comunicat de presă transmis joi, 14 aprilie, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cele două femei au premeditat totul.

Ucigașul și verișoara victimei l-au lovit cu un topor și l-au înjunghiat după ce l-au ademenit într-o zonă ferită.

Numita V.T., împreună cu prietena sa, suspecta R.A., au premeditat să ucidă victima V.I. (soţul numitei V.T. şi verişorul suspectei R.A), prin apelarea la serviciile unei terţe persoane care să comită o astfel de faptă, sens în care R.A. l-a determinat pe N.I. să comită fapta în schimbul sumei de 40.000 lei.

În baza înţelegerii dintre cei trei, în seara zilei de 18.12.2021, în jurul orei 22:00, R.A. l-a ademenit pe V.I. pe un drum lăturalnic al drumului ce duce spre vama Valea lui Mihai, în apropierea localităţii Barantău, unde N.I. i-a aplicat victimei, în zona capului, două lovituri cu un topor, după care cei doi i-au aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în zona abdominală, provocându-i leziuni ce au condus la decesul victimei.

După acestea, R.A. şi N.I. au transportat victima cu autoturismul ce aparţinea suspectei R.A. pe un câmp situat în extravilanul oraşului Valea lui Mihai, în apropierea fostei cariere de nisip, situate în zona nord-vestică a oraşului, unde au îngropat cadavrul”, arată comunicatul Parchetului.

Cei trei suspecți au fost reținuți, recunoscând comiterea faptei, au mai transmis procurorii.

EI urmează să fie prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă.

Crima a avut loc în urmă cu mai bine de 4 luni, timp în care victima a fost dată dispărută de familie, la Poliție.

„Cercetările, pornite iniţial pentru dispariţie, şi-au schimbat cursul după ce, în timpul audierilor, anchetatorii au observat inconsecvenţe în declaraţiile soţiei victimei. Ulterior, bănuielile că aceasta a fost implicată în dispariţia bărbatului s-au confirmat, iar zilele trecute, deci la mai bine de 4 luni de la dispariție, femeia a venit cu o dezvăluire: soţul ar fi lovit-o, iar ea l-a împins şi, în cădere, acesta s-a lovit cu capul de gresie, decedând. Speriată, a spus ea, a aruncat cadavrul în Crişul Repede”, arată eBihoreanul.ro, care publică povestea pe larg.

Bărbatul a fost căutat în Criș inclusiv în Oradea, dar și în Ungaria.

„Degeaba, însă, căci cadavrul nu a fost găsit. Ca atare, investigaţiile au continuat, scoţând la iveală atât relaţia dintre cele două femei, cât şi plăţile periodice făcute de acestea, chiar de pe card, către interlopul din Valea lui Mihai”.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version