Actualitate

Asistentă înjunghiată de un pacient, la Spitalul de Psihiatrie Ştei!

Publicat

pe

sursa foto: www.hpsihiatriestei.ro

Întâmplare gravă, petrecută miercuri dimineață, în curtea Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei. Un pacient tratat aici de mai mulți ani, după ce a fost condamnat pentru omor, a înjunghiat o asistentă în vârstă de 43 de ani chiar în curtea unităţii. 

Potrivit managerului Carmen Ghilea, asistenta s-ar fi ridicat pe picioarele ei după atac, a primit primul ajutor de la colegi și ulterior transportată la Spitalul Municipal din Beiuș. „În general, bolnavii psihiatrici sunt imprevizibili. Acest bolnav se înţelegea bine cu asistenta, a spus că voia s-o sperie. Acum trebuie aflat de unde avea cuţit. El avea voie să iasă în curte, la plimbare”, a declarat dr. Ghilea.

Spitalul de Psihiatrie Ştei este subordonat direct Ministerului Sănătăţii, iar, potrivit portalului eBihoreanul.ro, în trecut au mai existat incidente provocate de pacienţi care au agresat fie cadre medico-sanitare, fie pe alţi bolnavi, iar alţii s-au sinucis.

Miercuri, la fața locului au descins polițiști ai Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic, care au demarat cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Un nou dosar penal

În cursul după amiezii, prim procurorul adjunct al Parchetului, Gligor Sabău, a anunţat că atacatorul este un bărbat de 55 de ani, iar acum este din nou urmărit penal, de data aceasta pentru tentativă de omor. Individul furase cuțitul din bucătărie.

„S-a reținut că în dimineața zilei de 27.01.2021, în jurul orei 08.06, suspectul F.I. în timp ce se afla internat în Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, jud. Bihor în executarea măsurii de siguranță a internării medicale prev. de art. 110 C.p. după ce în prealabil a sustras un cuțit de bucătărie din incinta blocului alimentar al spitalului, pe aleea din fața blocului alimentar i-a aplicat o lovitură cu cuțitul părții vătămate N.D. în vîrstă de 43 ani, care își desfășura activitatea în calitate de asistent medical în cadrul unității spitalicești”, se explică în comunicat.

Legat de victimă, informarea precizează că aceasta „a fost transportată la spital şi supusă unei intervenţii chirurgicale, salvarea sa datorându-se tratamentului prompt și calificat”, iar agresorul „se află în continuare internat” în cadrul aceluiași spital, „în executarea măsurii de siguranță a internării medicale”.

Ancheta continuă în acest caz, pentru a determina împrejurările exacte ale atacului.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version