Actualitate

Băiețel de 4 ani din Oradea, lăsat singur acasă în plină noapte! Pompierii au intervenit

Publicat

pe

Situație revoltătoare în Oradea. Un băiețel de 4 ani a fost lăsat singur acasă de familie, în toiul nopții, într-un bloc din cartierul Nufărul. 

Vecinii l-au auzit plângând de mult timp pe copil și au chemat pompierii.

„În cursul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 23.35, un locatar al unui bloc de locuințe situat pe strada Onisifor Ghibu din Oradea, a solicitat prin Sistemul Unic 112, intervenția echipajelor specializate pentru salvarea unui copil care se afla singur acasă, într-un apartament situat la etajul 2 al blocului învecinat, apelantul precizând că îl auzise plângând de mai multă vreme”, explică un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana.

La adresă au fost mobilizați pompierii din cadrul Detașamentului 1 Oradea.

Aceștia au constatat „că două din ferestrele apartamentului erau deschise, existând riscul ca cel mic să ajungă la nivelul acestora și să cadă de la înălțime”.

„Utilizând scara culisabilă, salvatorii au pătruns operativ, prin una dintre ferestrele deschise, în camera în care se afla copilul, liniștindu-l și înlăturând pericolul producerii unui eveniment nedorit”, mai arată ISU.

Într-un final, copilul a fost predat în siguranță tatălui, care între timp sosise acasă.

Nu lăsați copiii nesupravegheați!

În acest context, pompierii le adresează părinților, bunicilor și tutorilor legali ai copiilor, rugămintea de a-i supraveghea în permanență pe cei mici și de a nu-i lăsa, în niciun caz, singuri acasă, întrucât copiii sunt imprevizibili și vulnerabili în fața riscurilor existente chiar în propria locuință (pericol de blocare a căilor respiratorii cu mâncare, monede, piese de jucării, nasturi și alte obiecte mici, pericol de intoxicare cu medicamente sau produse de curățenie, pericolul de a deschide fereastra și a cădea de la înălțime, pericol de electrocutare, pericol de incendiu ș.a.m.d), putând oricând să-și pericliteze sănătatea sau chiar viața.

În acest context, comunicatul amintește că ISU Crișana desfășoară Campania „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“, lansată la nivel național în luna decembrie a anului trecut, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu E.ON și Delgaz Grid.

Scopul campaniei îl reprezintă conștientizarea adulților asupra importanței supravegherii copiilor și a respectării regulilor de siguranță în locuințe.

„În ultimii opt ani, peste 370 de copii au fost victime ale incendiilor la locuinţe și peste 100 dintre aceștia şi-au pierdut viaţa. Cei mai mulți au fost lipsiţi de supraveghere din partea adulților, la momentul producerii incendiilor”, arată ISU.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version