Actualitate

Bălăceală doar afară: Aquapark-ul Nymphaea se deschide numai în exterior

Publicat

pe

(Sursa foto: Facebook - Aquapark Nymphaea Oradea)

Directorul Administrației Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica, a anunțat marți că la Aquaparkul Nymphaea se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea de vineri.

„În proporţie de 99% deschidem vineri. Doar dacă se întâmplă ceva neaşteptat, vom amâna”, a spus șeful ADP.

Orădenii și turiștii vor putea folosi doar partea exterioară a complexului, unde au la dispoziţie șase bazine. Vor fi deschise şi terasele, de unde clienții își vor putea cumpăra mâncare.

În schimb vor fi închise bazinele interioare, saunele, baia turcească, zonele cu serviciile de masaj. Andrica a estimat că în asemenea condiții, vor avea loc circa 2.000 de persoane.

„Șezlongurile vor fi aşezate la 2 metri distanţă unele faţă de altele. O altă reglementare este că în bazine nu trebuie să fie mai mult de o persoană la 12 metri pătrați de luciu de apă”, a precizat acesta.

Prețurile sunt aceleași ca anul trecut, adică 60 lei pentru o zi întreagă pentru adulţi, 50 lei pentru elevi şi pensionari, respectiv 30 lei pentru copiii cu vârste între 3 şi 14 ani.

Deşi ștrandurile exterioare s-au deschis din 15 iunie, ADP Oradea a vrut să amâne decizia, tocmai în speranța că de la 1 iulie complexul va putea fi folosit în întregime. Deoarece acest lucru nu e posibil deocamdată, Guvernul amânând noua etapă de relaxare, s-a hotărât ca aquapark-ul să se deschidă totuşi, chiar şi doar parţial.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version