Actualitate

Baschet: CSM CSU Oradea s-a calificat în faza a doua a grupelor FIBA

Publicat

pe

CSM CSU Oradea şi-a asigurat calificarea în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup la baschet masculin, după a patra victorie consecutivă în Grupa D, 75-69 (27-17, 5-28, 25-11, 18-13) cu BC CSU Sibiu, în deplasare.

CSU Sibiu a suferit al patrulea eşec la rând şi nu a reuşit să se califice.

Jocul a fost mai dificil pentru elevii antrenorului Cristian Achim, spre deosebire de cel de duminică, de acasă, când CSM şi-a adjudecat toate cele patru sferturi.

Campioana a dominat primul sfert, adjudecat cu 27-17, dar sibienii au câştigat sfertul secund cu un categoric 28-5. Orădenii au tranşat disputa în a doua jumătate a meciului.

Pentru echipa de pe Crişul Repede au evoluat Kristopher Richard 21 puncte, 3 recuperări, 1 pasă decisivă, Aaron Broussard 10 p, 6 rec, 6 pd, Sean Barnette 9 p, 3 rec, 1 pd, Pavle Reljic 5 p, 2 rec, 2 pd, Nikola Markovic 14 p, 4 rec, 1 pd, Tudor Fometescu 2 rec, 1 pd, Arturas Valeika 2 p, 3 rec, 1 pd, Cătălin Baciu, Dragan Zekovic 14 p, 5 rec, 1 pd.

CSM CSU Oradea ocupă primul loc, cu 8 puncte, urmată de Bahceşehir College, 7 puncte, Fribourg Olympic, 5 puncte, CSU Sibiu, 4 puncte.

În penultima etapă, pe 20 noiembrie, vor avea loc partidele CSM CSU Oradea – Bahceşehir College şi Fribourg Olympic – BC CSU Sibiu.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version