Sanatate

Bihorul, locul 5 național la numărul de cazuri noi de Covid-19 raportate marți

Publicat

pe

(Sursa foto: Clickorlando.com)

Grupul de comunicare Strategică a anunțat, marți, că în Bihor au fost diagnosticate 43 de persoane cu noul coronavirus. De asemenea, de luni până marți, 244 de bihoreni s-au vindecat de infecție.

Cele 43 de persoane au fost depistate în urma a 544 de teste. Acestea au domiciliul în Salonta, Oradea, Tileagd, Tulca, Popeşti, Uileacu de Beiuş, Remetea, Auşeu, Diosig, Sălard, Drăgeşti, Marghita, Tăuteu, Drăgăneşti, Vaşcău, Cefa, Criştioru de Jos şi Balc.

Județul se află pe locul 5 la nivel național în ceea ce privește numărul de cazuri raportate în ultimele 24 de ore, după Iaşi, Bucureşti, Prahova şi Bacău.

Numărul total al cazurilor în Bihor, de la începutul pandemiei, a ajuns la 2.394.

GSC a mai informat și că au fost înregistrate decese în județ, fără să menționeze numărul lor, însă, potrivit unor surse medicale, este vorba despre o singură persoană.

În prezent, mai sunt active 820 de cazuri, dintre care 457 de bolnavi internați, iar restul în izolare la domiciliu.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version