Actualitate
Caz șocant în Bihor: Un tânăr de 20 de ani a crăpat cu toporul capul unui consătean
Un tânăr în vârstă de 20 ani din localitatea bihoreană Gurbediu a ajuns după gratii şi este anchetat pentru tentativă la omor, după ce şi-a lovit un consătean cu toporul în cap. Victima a supravieţuit, însă are nevoie de cel puţin 70-80 zile de îngrijiri, susţin medicii legişti.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri, de structura de comunicare publică a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, şocantul incident s-a produs marţi seară, în jurul orei 20, în curtea unei case din localitatea Gurbediu, unde între victimă şi soţia acestuia, pe de o parte, și agresor, concubina şi mama ei, de cealaltă parte, s-a iscat o ceartă.