Actualitate
Clubul orădean de fotografie Varadinum, pe locul 12 în lume
Federaţia Internaţională de Artă Fotografică a clasat Varadinum Foto Club din Oradea pe locul 12 în cadrul „World Cup for Clubs” (Cupa mondială a Fotocluburilor), la care s-au înscris 213 fotocluburi din 51 de ţări.
Varadinum a trimis la concurs 20 de imagini realizate de artiştii Ovi D. Pop, Adela Rusu, Mariana Scubli, Ionuţ Jarca, Kornel Popa, Mihai Bogdan, Liviu Paşcalău, Marian Plaino, Jozsef Ban şi Marius Bodea. Pe primul loc în clasamentul FIAP se află clubul rusesc Eurasia, urmat de fotocluburi din Marea Britanie, care au fost înfiinţate cu peste 60 de ani în urmă, deci mult mai vechi decât Varadinum.
„Aceasta este cea mai înaltă poziţie câştigată până acum de un club fotografic din România”, a spus preşedintele fotoclubului orădean, Ovi D. Pop. Varadinum Foto Club a luat fiinţă în anul 2017, fondat de artiştii fotografi Adela Rusu şi Ovi D. Pop.
În prezent, clubul fotografic are 55 de membri, din Franţa, Italia, Ungaria şi România.