Actualitate

Cod portocaliu de vreme rea și furtuni pentru județul Bihor

Publicat

pe

Cod Portocaliu in judetul Bihor

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări de tip Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, ce vizează în total 33 de judeţe, printre care și Bihorul. Avertizările sunt valabile până joi.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 iunie, ora 11:00 – 1 iulie, ora 12:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică în zone din 12 judeţe, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi, pe arii restrânse, grindină şi vijelii.

„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 40 l/mp. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala pe alocuri după orele serii şi în restul teritoriului”, se arată în informarea transmisă de ANM.

Printre județele avertizate se numără și Bihorul.

De asemenea, până joi dimineaţa, la ora 6:00, un Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină şi ploi abundente vizează zone din 26 de judeţe situate în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, zonele de munte, sudul Banatului, iar în cursul nopţii şi nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.

„Din după-amiaza zilei de miercuri (30 iunie) în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, zonele de munte, în sudul Banatului, iar în cursul nopţii şi în nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…90 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Aversele vor fi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 35…50 l/mp şi izolat 60…70 l/mp”, mai arată ANM.

Specialiștii spun că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată până la sfârşitul săptămânii.

 

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version