Actualitate

Cum a răspuns Bolojan la întrebarea dacă ar părăsi Oradea pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

Publicat

pe

captură Digi24

Invitat la emisiunea „În faţa ta”, difuzată duminică la Digi24, primarul Oradiei, tototdată președinte al PNL Bihor, a fost întrebat, între altele, dacă este adevărat că i s-a propus să candideze la Primăria Capitalei şi ce va face dacă partidul îi va cere să părăsească Oradea și să candideze împotriva Gabrielei Firea, care vrea un nou mandat. 

„Nu s-a pus această problemă. Eu sunt legat de Oradea şi cred că în Bucureşti e bine să fie candidaţi care sunt acceptaţi de bucureşteni, care cunosc datele din Bucureşti, pentru că altfel şansele sunt mult diminuate”, le-a răspuns Bolojan moderatorilor Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru.

Primarul a spus că cel mai probabil alegerile locale din acest an vor avea loc într-un singur tur de scrutin, care favorizează candidatul în funcţie, deci pe PSD-ista Gabriela Firea în acest caz. Astfel partidele din opoziţie, PNL şi USR-Plus, ar trebui să desemneze un candidat comun. Altfel „există riscuri foarte mari” ca votul să se împartă la doi candidați, iar la final alegerile să fie câștigate de primarul PSD, „nu pentru performanţă în administraţie, ci pentru strategii politice greşite ale Opoziţiei”.

Bolojan a subliniat că indiferent de modalitatea de alegere a primarului, partidele ar trebui să fie pregătite să lanseze în cursă candidaţi pregătiți. A recunoscut, însă, că inclusiv în Bihor PNL are probleme în desemnarea acestora.

„Important e să schimbăm calitatea candidaţilor, dacă putem asta. Nu se poate face de la un ciclu la altul, şi nu întotdeauna partidele găsesc candidaţi foarte buni în localităţi mici… Şi eu sunt în această situaţie. Căutăm cei mai buni candidaţi posibili în aproape toate localităţile din judeţul Bihor, dar nu întotdeauna resursa umană pe care o avem la dispoziţie este de o asemenea natură”, a arătat Bolojan.

Vezi înregistrarea emisiunii!

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version