Actualitate

Dezastru pornit de la o lumânare! Mașină și clădiri distruse de un incendiu violent în Ștei (FOTO / VIDEO)

Publicat

pe

Un garaj din lemn, mașina care se afla în interiorul acestuia, dar și o magazie au fost distruse, în noaptea de marți spre miercuri, într-un violent incendiu izbucnit pe strada Andrei Mureșanu din Ștei.

„În momentul sosirii echipajelor de stingere, arderea se manifesta violent la un garaj  din lemn și o magazie de lemne, existând pericolul extinderii flăcărilor la celelalte magazii din lemn aflate în apropierea construcțiilor afectate de incendiu”, explică un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor.

Focul a produs pagube însemnate

Pompierii au acționat timp de aproximativ 1 oră și 20 de minute, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind să împiedice propagarea incendiului la celelalte construcții din jur.

Au rămas, însă, la locul evenimentului, până la ora 4, pentru a îndepărta efectele negative.

„Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de o lumânare lăsată aprinsă în garaj”, mai arată ISU.

Pagubele sunt însemnate. Flăcările au distrus complet garajul construit pe structură de lemn, autoturismul aflat în interiorul acestuia, o magazie din lemn construită pe o suprafață de circa 5 metri pătrați și un metru ster de lemne.

Recomandările pompierilor

Pentru a preîntâmpina asemenea dezastre, care s-ar putea solda chiar și cu decese, pompierii reamintesc că este foarte important să stingeţi lumânările atunci când părăsiţi încăperea și să vă asigurați că sunt stinse complet în timpul nopţii.

Nu amplasaţi lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile (mobilier, perdele, cărți, draperii, hârtie etc.) ori în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii. Folosiți întotdeauna un suport special pentru lumânări, care să fie rezistent la temperaturi ridicate și suficient de mare pentru a proteja de picături de ceară topită.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version