Actualitate

Dezghețul face ravagii: Barajul care alimentează Șteiul cu apă a fost distrus (VIDEO)

Publicat

pe

Barajul care alimentează cu apă orașul Ștei a fost spart, duminică noapte, de bușteni aduși de ape.

Priza de apă din Boga a fost distrusă din cauza buștenilor aduși de revărsările acumulate pe Valea Galbenei, după ce ploile din ultimele zile au forțat topirea zăpezii de pe munții din apropiere.

Luni, la fața locului s-a deplasat primarul orașului, Iulian Bălaj, care a declarat că în zilele următoare orașul se va alimenta numai din priza de apă de pe Valea Aleului. „Zăpada s-a topit şi nivelul apei a crescut foarte mult. A venit o viitură puternică care a adus cu ea tot ce a găsit în cale, trunchiuri de copaci, materiale, tot. Apa a acoperit barajul şi după aceea l-a spart”, a declarat edilul.

Prefectul de Bihor, Dumitru Ţiplea, a convocat în aceeași zi Comisia de Situaţii de Urgenţă pentru stabilirea măsurilor care urmează să fie luate.

În continuare se află în vigoare un cod galben de ploi și vânt valabil pentru zona montană a județului, iar pe râul Crișul Negru hidrologii au instituit cod portocaliu de inundații.

 

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version