Actualitate
Doi tineri din Tileagd, reținuți, după ce ar fi furat motoare de 30.000 de lei
Doi tineri din Tileagd, bănuiți că ar fi furat dintr-un depozit din localitate motoare în valoare de 30.000 de lei au fost reținuți, miercuri, de polițiști.
Potrivit unui comunicat de presă transmis joi de Poliția Bihor, cei doi, cu vârste de 25 și 21 de ani ar fi intrat prin efracție într-un depozit din Tileagd în 19 aprilie anul trecut și ar fi furat mai multe motoare și motoreductoare electrice, care compuneau o linie de producere a peleților dezamblasată.
Cei doi ar fi dus apoi bunurile furate la un punct de colectare a deșeurilor feroase din Oradea pentru valorificare, unde au primit 4.000 de lei.
„În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii din Tileagd i-au reținut pe cei doi tineri pentru furt calificat, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor”, se arată în comunicat, care mai precizează că prejudiciul total cauzat este de aproape 30.000 de lei.
Joi, aceștia vor fi prezentați procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, urmând ca anchetatorii să dispună măsuri preventive față de aceștia.
Ancheta este continuată de polițiștii de la Postul Tileagd, sub supravegherea unui procuror, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.