Actualitate

Donații pentru bolnavi, transferate către firme! Percheziții în Bihor, într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 28 milioane lei

Publicat

pe

Foto: www.Bihoreanul.ro

Zece percheziții au avut loc joi în Bihor și București, într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în care prejudiciul este estimat la peste 28 milioane lei. Potrivit anchetatorilor, o parte din donațiile strânse de o asociație pentru tratamentul unor persoane bolnave ar fi fost transferate către mai multe firme, în baza unor contracte pentru servicii suspectate că nu au fost prestate în realitate ori au fost facturate la valori nejustificate.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au pus joi în executare 10 mandate de percheziție în București, Oradea, Valea lui Mihai, Curtuișeni și Borș.

Descinderile au avut loc la sediile unor persoane juridice și la domiciliile unor persoane fizice.

Ancheta îl vizează pe un bărbat de 55 ani, din Valea lui Mihai, președinte al unei asociații cu sediul în Curtuișeni, care colectează fonduri și donații pentru sprijinirea tratamentului unor persoane cu afecțiuni medicale. Bărbatul este, totodată, administrator al unei societăți comerciale.

Potrivit polițiștilor, acesta ar fi acționat, în perioada 2020–2026, cu sprijinul altor cinci persoane, cu vârste între 34 și 55 ani, din Oradea, Valea lui Mihai, Borș și Curtuișeni, reprezentanți ai unor societăți comerciale.

„În perioada 2020 – 2026, un bărbat, de 55 de ani, din orașul Valea lui Mihai, județul Bihor, în calitate de președinte al unei asociații cu sediul în localitatea Curtuișeni, județul Bihor (…) ar fi pus în aplicare, cu sprijinul altor cinci persoane (…) un mecanism, prin intermediul căruia o parte din sumele colectate cu titlu de donații ar fi fost transferate către mai multe societăți comerciale”, a transmis IPJ Bihor.

Potrivit anchetatorilor, președintele asociației ar fi încheiat contracte pentru servicii de mentenanță IT, publicitate, marketing, fotocopiere și alte activități similare, în baza cărora au fost emise facturi către asociație.

„Există suspiciunea că respectivele servicii fie nu ar fi fost prestate în realitate, fie valoarea și volumul acestora nu ar fi avut corespondent în prestațiile efectiv realizate și în necesitățile reale ale asociației”, arată comunicatul Poliției.

Anchetatorii susțin că, prin acest mecanism, banii strânși pentru bolnavi ar fi ajuns la firme.

„Prin această modalitate, o parte din fondurile colectate cu titlu de donații, destinate sprijinirii tratamentului unor persoane cu afecțiuni medicale, ar fi fost scoase din patrimoniul asociației și transferate către societățile comerciale respective”, a transmis IPJ Bihor.

Prejudiciul cauzat este estimat la peste 28 milioane lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente contabile, facturi, contracte și alte înscrisuri, precum și patru telefoane mobile.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările (…) pentru documentarea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului cauzat”, se mai arată în comunicat.

Potrivit BIHOREANUL, organizația vizată de anchetă este Asociația pentru micuțul Noel, cu sediul în Curtuișeni, cunoscută pentru campaniile de strângere de fonduri destinate copiilor cu afecțiuni grave.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version