Economie

Europa își deschide porțile pentru turiști. Unde vă puteți rezerva vacanța de vară

Publicat

pe

Grecia, Italia, Spania şi Franţa sunt gata să își deschidă porțile pentru turiși. Turcia a ieşit din cel mai strict lockdown, iar pentru turiştii străini nu sunt restricţii.

De la începutul lunii aprilie, Grecia și-a redeschis plajele și a pregătit o serie de măsuri de relaxare pentru revenirea turiştilor străini.

O altă țară intens vizitată și care a suferit din cauza pandemiei este Italia. Premierul Mario Draghi a afirmat că a venit vremea ca turiștii să își rezerve vacanțele

De la mijlocul acestei luni, turiștii care s-au vaccinat cu un vaccin aprobat în UE, s-au recuperat de pe urma bolii sau au fost testaţi negativ cu 48 de ore înainte de a călători vor putea intra în Italia fără restricţii, scrie descopera.ro.

Spania și Franța, pe listă

Printre țările care se pregătesc să primească turiști străini se numără Spania și Franța.

Peste 40 de milioane de turiști străini este ținta Spaniei în acest an. Ţara mizează pe paşaportul de vaccinare european care ar urma să fie lansat la mijlocul lunii iunie.

„Spania este pregătită să se redeschidă foarte curând pentru lumea întreagă“, a anunţat ministrul spaniol al turismului Reyes Maroto.

Şi Franţa s-a alăturat cursei pentru atragerea de turişti străini după un an de lockdownuri naţionale şi restricţii de călătorie.

În 10 piețe europene de profil din Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Italia, Olanda, Spania, Suedia şi Elveţia a fost lansată campania #ExploreFrance, care promovează stilul de viaţă al ţării.

Potrivit președintelui francez Emmanuel Macron, o dată posibilă pentru revenirea turiştilor din afara UE ar fi 9 iunie. Relaxarea din Franța vine pe fondul unei campanii accelerate de vaccinare. 13% din populație a fost deja vaccinată cu ambele doze de ser anti-Covid.

Fără restricții pentru turiști

În privința Turciei, restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii în cursul săptămânii şi în weekend vor rămâne în vigoare.

Ministerul de Interne a declarat că centrele comerciale vor fi deschise în timpul săptămânii, restaurantele şi cafenelele sunt limitate doar la mâncare de luat acasă şi servicii de livrare.

Cinematografele, facilităţile sportive şi barurile rămân închise. Şcolile vor continua cu programele lor de învăţare la distanţă. Este permisă călătoria între oraşe, cu excepţia orelor de restricţii. Turiştii străini, cu toate acestea, nu vor fi supuși restricţiilor.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a spus că ținta este reducerea numărului de noi cazuri zilnice sub 5.000 şi de asemenea resuscitarea industriei turismului.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version