Actualitate

Ex-liberalul Horia Carțiș va fi al doilea subprefect al județului

Publicat

pe

(Sursa foto: Sptf.ro)

Unul dintre cei mai vechi membri ai PNL Bihor, trecut pe neștiute în PMP, Horia Carțiș, urmează să fie numit subprefect.

„Din informațiile pe care le am, numirea ar urma să fie făcută în ședința de Guvern de mâine”, a spus, miercuri, Carțiș.

Horia Carțiș a fost în trecut și șef de cabinet al președintelui Consiliului Județean Bihor, Cornel Popa, însă de atunci a fost marginalizat în partid, astfel că în octombrie 2019 a intrat în Partidul Mișcarea Populară a fostului președinte Traian Băsescu.

Același partid îi pregătește acum un loc în Prefectură chiar pe funcția de subprefect. Carţiş va fi astfel cea de-a doua persoană cu această funcție din instituție, după ce la începutul anului a fost numit subprefect Fenesi Tibor, din partea UDMR.

Conform noului Cod Administrativ, odată cu înmulţirea atribuţiunilor prefectului, care nu doar coordonează, ci şi conduce instituţiile deconcentrate, reprezentantul Guvernului în teritoriu este secondat de doi subprefecţi cărora le trasează sarcini, nu doar de unul, ca până acum.

Carţiş a evitat să lămurească motivul pentru care este susţinut de PMP. „O să îl rog pe preşedintele PMP Bihor, Andrei Amariţei, să vă explice”, a spus Carţiş.

Funcționarul n-a vrut să confirme direct faptul că a schimbat partidele, renunţând la PNL în favoarea PMP şi în favoarea unei funcţii importante.

Absolvent de ştiinţe economice cu un doctorat în turism, Carţiş a lucrat o vreme în consultanţă, a fost şef de cabinet al fostului parlamentar liberal Valeriu Boeriu, iar apoi al preşedintelui CJ Bihor, Cornel Popa, pentru a ocupa apoi funcţia de director al Direcţiei de Dezvoltare Regională, Programe şi Proiecte cu Finanţare Internă.

După preluarea conducerii Consiliului Judeţean de către alianţa PSD-UDMR-ALDE, direcţia a fost desfiinţată, iar Carţiş a devenit şef birou.

Considerat un apropiat al fostului preşedinte Cornel Popa, Carţiş a fost marginalizat inclusiv în cadrul PNL, fapt care probabil l-a încurajat să treacă la PMP Bihor, cu atât mai mult cu cât filiala este condusă tot de un fost liberal, Andrei Amariţei.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version