Actualitate

Fotograful orădean Ovi D. Pop este locul 9 în lume la numărul de premii obţinute (FOTO)

Publicat

pe

Societatea Americană de Fotografie a dat publicităţii un top cu peste 10.000 de artişti fotografi din întreaga lume, care au cele mai multe imagini acceptate, jurizate şi premiate la competiţiile de specialitate. În topul celor mai premiaţi se află chiar orădeanul Ovi D. Pop, pe locul 9 mondial.

De-a lungul timpului, artistul a câştigat peste 1.100 de premii în 71 de ţări, doar anul trecut a avut 1.467 de lucrări acceptate şi a obţinut 424 de premii, dintre care 151 au fost medalii de aur.

„Sunt de 6 ani în acest joc competiţional şi de 5 ani am început să adun premii”, spune fotograful.

Primul premiu a fost de fapt o menţiune obţinută în 2014 în Slovacia, iar prima medalie de aur, la Arad, aceeaşi fotografie luând o lună mai târziu tot aur la un concurs în Grecia.

Cea mai recunoscută imagine propusă de Ovi „Dead or Alive” a câştigat 820 de premii şi reprezintă imaginea din dronă, prelucrată, a unei şosele şerpuite prin pădure care desparte anotimpurile iarna şi vara.

Printre numeroasele lucrări imaginate de artist se numără fotografiile cu nuduri, portret, etnografice, de eveniment, precum şi cele care surprind trecerea timpului.

 

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version