Actualitate

Lemne fără acte, confiscate de polițiști de la o firmă din Sântandrei

Publicat

pe

Peste 36 de metri cubi de cherestea de rășinoase fără forme legale, în valoare de 31.790 de lei, au fost confiscați faptic și valoric de polițiștii bihoreni, de la o firmă din Sântandrei.

Conform unui comunicat transmis luni, de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, „captura” a fost făcută vineri, 8 aprilie, în urma unui control efectuat de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea la depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale din comuna Sântandrei, județul Bihor.

Într-o primă fază, echipele de control au constatat că societatea comercială respectivă deținea în stocurile faptice 8,27 metri cubi de cherestea de rășinoase, care nu se regăsea în stocurile scriptice.

„De asemenea, s-a constatat că, în perioada 9 octombrie 2021 – 8 aprilie a.c., societatea comercială respectivă ar fi expediat 28,29 metri cubi de cherestea de rășinoase, fără proveniență legală”, arată comunicatul.

Astfel, firma a fost amendată cu 6.000 de lei.

„Totodată, a fost dispusă confiscarea faptică a celor 8,27 metri cubi de cherestea de rășinoase (anexăm foto), în valoare de 7.178 de lei şi confiscarea valorică a celor 28,29 metri cubi de cherestea de rășinoase, în valoare de 24.612 lei”, arată comunicatul.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version