Actualitate

METEO: Cod Portocaliu de ploi abundente în Bihor, până vineri

Publicat

pe

Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme rea pentru județul Bihor, valabilă de miercuri seară până vineri la prânz.  

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod portocaliu de ploi pentru mai multe județe din vestul țării, printre care se numără și Bihorul. Astfel, de miercuri, de la ora 19, până vineri, la ora 11, sunt preconizate ploi abundente.

Potrivit informării transmise de ANM, în Banat şi Crişana, precum şi în zona de munte „vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40…50 l/mp şi izolat 70 l/mp”.

La altitudini de peste 1700-1800 m, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 şi 140 cm.

În ultima zi, ca urmare a ploilor abundente căzute în judeţ, au fost depăşite cotele istorice ale mai multor cursuri de apă, au fost inundate mai multe gospodării, iar pompierii au ridicat diguri pentru a proteja alte gospodării de invazia apelor. Locuința modulară a unei familii a fost luată de ape, iar un pod s-a surpat.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version