Actualitate

O fetiță de 2 ani a fost lovită de o mașină în centrul Oradiei

Publicat

pe

(Foot: generic, Digi24.ro)

O fetiță de 2 ani din Cefa a fost lovită, marți, în timp ce alerga nesupravegheată pe trecerea de pietoni de lângă Parcul Libertății din Oradea.

Aceasta a fost acroșată pe strada Iosif Vulcan de o mașină condusă de o tânără din Tulca.

„O tânără de 20 de ani, din Tulca, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat o minoră de 2 ani din comuna Cefa care, nesupravegheată, a traversat partea carosabilă în fugă”, se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Bihor.

Comunicatul mai precizează că micuța a fost rănită ușor.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, desfășoară acum mai multe cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version