Actualitate

O orădeancă în moarte cerebrală a ajutat la salvarea altor bolnavi

Publicat

pe

(Sursa foto: Facebook/ Agentia Nationala de Transplant)

Organele unei orădence de 61 de ani, aflate în moarte cerebrală, au fost prelevate, sâmbătă, de o echipă formată din medici orădeni și de la spitalele din București și Cluj-Napoca. Coordonatoarea transplantului a fost doctorița Carmen Pantiș

Donatoarea a ajuns la spital cu un anevrism de arteră cerebrală. A fost dusă cu elicopterul de urgență la Cluj-Napoca, unde a și fost operată. Intervenţia a fost un succes, dar orădeanca a pierdut mult prea mult sânge, ceea ce a dus la leziuni ireversibile.

Cum soţul îi este decedat, medicii au apelat la Poliţia Municipiului Oradea pentru a-i găsi rudele. „Nu am cuvinte să mulţumesc familiei care a fost de acord să salveze vieţi şi Poliţiei Municipiului Oradea care m-a ajutat 48 de ore în identificarea rudelor donatoarei. Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească între îngeri”, a transmis, prin Agenţia Naţională de Transplant (ANT), dr. Carmen Pantiş.

În operaţiunea de prelevare au fost implicate echipe de medici şi asistenţi de la spitalul orădean, de la Institutul Clinic Fundeni şi de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj.

Potrivit ANT, transplantul de ficat s-a realizat la Institutul Clinic Fundeni, rinichii au fost transplantaţi la doi pacienţi de la ICUTR Cluj, iar corneea a ajuns la Spitalul Militar Bucureşti.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version