Actualitate

Pe furiş: o adolescentă a încercat să iasă din țară, prin Borș, ascunsă după bancheta din spate

Publicat

pe

Polițiștii de frontieră au descoperit, în weekend, o tânără de 18 ani care a încercat să treacă ilegal granița în Ungaria.

„În data de 28.12.2019, în jurul orei 21.53, la P.T.F Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat care conducea un autoturism marca Ford, înmatriculat în România”, a transmis, luni, comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

După mai multe verificări, agenții au descoperit o tânără ascunsă după bancheta din spate a maşinii, acoperită cu o pătură, bagaje și pungi de pufuleți. Aceasta era, de fapt, sora șoferului și a recurs la o asemenea metodă pentru că și-a pierdut cartea de identitate și dorea să ajungă la familia sa, în Franța.

Comunicatul mai arată că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version