Actualitate

Sărbători fericite! Ce trebuie să faci sau să eviţi de Crăciun

Publicat

pe

Sursa foto: Mediafax.ro

Sfintele Sărbători au ajuns în casele românilor, iar odată cu ele, sunt respectate și mai multe tradiții și obiceiuri care diferă în funcție de zona geografică.

Tradiția spune că este un semn rău dacă gazda refuză să-i primească pe colindători sau dacă ușa casei lor este încuiată, gestul lor va fi pedepsit de Dumnezeu. Cei care au animale şi păsări în gospodărie obişnuiesc să le dea mâncare pe săturate şi o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.

O superstiţie spune că, în ziua de Crăciun, nu se dă cu mătura, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut, scrie site-ul Stirileprotv.ro. O altă superstiție spune că de Crăciun nu este bine să te cerți sau să te bați cu cineva pentru că vei avea probleme de sănătate de-a lungul anului.

În Transilvania, în satele din Maramureş, colindătorii umblă din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra”, însă cel mai interesant este „Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este „croit” de biciul „moşilor”. „Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.

O altă tradiţie nelipsită în acest colţ al României este „Viflaimul” – o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor ce prevestesc naşterea lui Iisus.

În Bucovina, oamenii evită să împrumute lucruri, iar sărbătoarea Crăciunului este prilejul de-a înapoia sau recupera ceea ce au dat cu împumut de-a lungul anului.

În Banat, în Ajun oamenii nu au voie să stingă focul dacă vor să aibă un an plin de lumină și spor în casă. Acolo, fetele de măritiș își pun peste noapte sub fereastră diverse bucate, dar fără a fi gustate, iar legenda spune că cel care le este predestinat se va apropia de fereastra lor și se va înfrupta din delicatesele lăsate de fată, prilej cu care aceasta îl va şi vedea.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version