Actualitate

Spitalul Municipal din Oradea va avea RMN! Investiții europene de 2,4 milioane euro în aparatură

Publicat

pe

Spitalul Municipal din Oradea își va achiziționa din fonduri europene aparatură de ultimă generație, în valoare de 2,4 milioane euro.

Aparatura achiziționată printr-un proiect transfrontalier va intra în dotarea a cinci dintre secțiile unității sanitare. „Vom avea în sfârșit primul aparat RMN, iar pacienții nu vor mai fi trimiși pentru investigații la Centrul Maria”, a declarat managerul spitalului, Maria Silaghi, joi, în conferința de lansare a proiectului.

Potrivit directorului financiar, Sebastian Dance, aparatul RMN și trei ecografe vor intra în dotarea Centrului de imagistică, secția ATI va primi un aparat C-arm, monitoare și aparate de ventilație mecanică de înaltă performanță, iar secția Radiologie va fi dotată cu un aparat digital de radiografie și radioscopie.

Secția de Chirurgie Adulți și Chirurgie Pediatrie va fi dotată cu turn complet 3D full HD, iar toate secțiile spitalului vor beneficia de un sistem de transport vacuum pentru probe de laborator și medicamente.

În plus, în parteneriat cu spitalul din Békés, va fi implementat un sistem de telemedicină.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version