Sanatate

VIDEO: Ce pași trebuie să urmezi pentru descărcarea certificatului digital COVID

Publicat

pe

Portalul web de pe care pot fi generate certificatele digitale UE privind COVID este operaţional începând de joi, iar experţii Serviciului pentru Telecomunicaţii Speciale (STS) care l-au conceput au prezentat paşii pentru obţinerea certificatului.

Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranţă pe timpul pandemiei de COVID-19 au la dispoziţie platforma https://certificat-covid.gov.ro.

Interfaţa aplicaţiei este intuitivă, iar în mai puţin de 10 paşi poate fi obţinut certificatul.

Cum se face autentificarea

Primul pas este autentificarea, care se face pe baza unei adrese de e-mail. Dacă e-mailul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcţiona utilizatorul în pagina principală a platformei. Aici trebuie acţionat butonul verde „Certificat nou“, potrivit Digi24.ro

Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare. Cetăţenii români şi cei cu CNP emis de autorităţile române accesează butonul „CNP“, urmat de categoria de vârstă.

Codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, iniţiala numelui, iniţiala prenumelui şi tipul certificatului dorit se introduc în câmpurile dedicate.

Cetăţenii străini selectează opţiunea „Paşaport/Act de identitate“ şi completează câmpurile care cuprind: „Ţara care a emis paşaportul“, numărul „paşaportului sau al cărţii de identitate“, iniţialele numelui şi prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.

Ce date se introduc

În funcţie de categorie, se completează diferite date cerute de portal. Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, judeţul în care a fost vaccinat şi se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.

Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care persoana a fost confirmată cu boala.

Pentru generarea certificatului de testare, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului.

Într-un ultim pas, se apasă butonul „Salvează“, iar aplicaţia înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.

Ulterior, în secţiunea „Listă certificate“ se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail. La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR.

Conform reglementărlor legale, Certificatele digitale COVID vor avea o valabilitate diferită.

Astfel, Certificatul care atestă testarea negativă la SARS-CoV-2 va fi valabil 24 sau 72 de ore de la efectuarea testului, în funcţie de tipul de test efectuat

Certificatele de vindecare pentru persoanele care au trecut prin boală sunt valabile 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2.

În fine, Certificatele de vaccinare pentru persoanele imunizate au cea mai mare valabilitate, până la 30 iunie 2022.

Cui folosește certificatul

Certificatul digital COVID nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui, persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecțiune sau dețin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situația lor epidemiologică.

Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru persoanele care s-au vaccinat și din Aplicația Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate și au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat după COVID-19.

Certificatele includ un cod QR care va conține o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea și validitatea documentului. Semnătura digitală este pusă la dispoziție de STS, astfel încât cetățenii nu au nevoie de o semnătură digitală proprie.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version