Actualitate

Bihorean rănit în incendiu: a încercat să aprindă focul cu… benzină!

Publicat

pe

Un bărbat de 44 de ani din localitatea Băleni a ajuns rănit la spital, în urma unui incendiu izbucnit după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu… benzină!

Întâmplarea s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 19.15, la caz fiind trimiși pompierii din Ștei, care au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD din cadrul subunității.

„Ajunși la adresa indicată de apelant, pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor calificat proprietarului locuinței, care s-a rănit încercând să aprindă focul în sobă cu benzină, iar echipajul de stingere a localizat și lichidat cu operativitate incendiul ce se manifesta în dormitorul locuinței, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale casei. După acordarea îngrijirilor necesare bărbatului, în vârstă de 44 de ani, care a suferit arsuri de gradul 2 la două degete de la mâna dreaptă, pompierii militari paramedici l-au transportat la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Beiuş”, arată un comunicat transmis luni de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, „de modul greșit de aprindere a focului”.

Focul a mistuit două corpuri de mobilier, o ușă din lemn, circa un metru pătrat de parchet și aproximativ patru metri pătrați de izolație din polistiren.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version