Actualitate

Cazuri noi de coronavirus în Bihor: încă șase persoane bolnave

Publicat

pe

În urma efectuării a 152 de probe biologice la laboratorul de testare a coronavirusului din Spitalul Municipal Oradea, joi, au fost diagnosticate încă șase persoane cu virusul COVID-19.

Printre cei testați s-au aflat și șapte cadre ale spitalului, însă toate au avut rezultat negativ, susțin surse medicale. De altfel, până la momentul transmiterii acestei știri, nici un cadru medical nu era infectat cu noul coronavirus.

În total miercuri dimineața la Spitalul Municipal Oradea, unitatea spitalicească unde sunt tratați bolnavii cu COVID-19, se aflau internate 58 de persoane, două dintre ele fiind în stare gravă pe secția de ATI, și alți 42 de suspecți.

Cei diagnosticați făceau parte din rândul pacienților suspecți.

De altfel joi dimineața se arată în raportarea oficială a Direcției de Sănătate Publică Bihor că numărul persoanelor în carantină era de 1.301, iar cei autoizolați erau în număr de 1.756.

DSP mai transmite și că autoritățile bihorene au dat în ultimele 24 de ore 131 de sancțiuni în valoare de 346.400 de lei „pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel naţional pe timpul stării de urgenţă”.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version