Actualitate

Controale anti-coronavirus: Primul autocar cu elevi întorși din Italia a trecut prin vama Borș

Publicat

pe

A fost mobilizare, duminică seară, în punctul de trecere a frontierei prin Borș, unde a sosit primul autocar cu elevi. Aceştia s-au întors în țară din Italia, dintr-o zonă în care au fost semnalate îmbolnăviri cu coronavirus.

Autocarul a ajuns în punctul de control în jurul orei 19.30, la bordul acestuia aflându-se 44 de elevi şi şase cadre didactice din Alba Iulia, plus doi şoferi din Bihor, de la compania bihoreană BMV Tours, care a asigurat transportul.

Cu toții i-au spus medicului de la Direcția de Sănătate Publică Bihor, care a urcat să îi verifice, că se simt bine și că nu prezintă simptome ale bolii.

De altfel, Ariela Florian, medic epidemiolog al DSP Bihor, le-a spus jurnaliștilor prezenți că „nu există niciun simptom”, în cazul pasagerilor. „Nu au tuse, nu au tulburări de deglutiţie, nu au nici tulburări de respiraţie”.

De precizat, însă, că doctorița a făcut aceste declarații doar pe baza observațiilor proprii și a răspunsurilor primite de la călători. Aceasta nu a avut nici măcar un termometru pentru a le lua temperatura celor care ar fi putut acuza stări febrile.

Pe de altă parte, în vreme ce ea a fost costumată special, într-un fel de combinezon alb, din cap până în picioare, polițiștii de frontieră care i-au verificat, timp de aproximativ o oră pe ocupanții autocarului, au purtat doar mască. De altfel, același „echipament” l-au avut, duminică seară, toţi poliţiştii din punctul de trecere a frontierei Borş.

După verificări, autocarul a pornit spre Alba Iulia, escortat de un echipaj al Poliției Bihor până la limita județului, din Alba polițiștii urmând să fie escortați de un echipaj județean.

Vezi mai jos galeria de imagini! Credit foto: Szilagyi Lorand

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version