Actualitate

Evaluarea Națională în Bihor: 89% prezență, șase elevi obligați să stea acasă

Publicat

pe

(Foto: Szilagyi Lorand)

Șase elevi din Bihor nu au putut participa luni dimineața la proba de limba română a examenului de Evaluare Națională pentru că au intrat în contact cu persoane bolnave de Covid-19. În rest, nu s-au înregistrat incidente la centrele de examen.

Inspectorul școlar general, Virgil Blage a declarat luni că a fost în mai multe centre de examen din Oradea și totul a decurs bine. „Nu avem părinţi adunaţi în faţa şcolilor, nu avem niciun fel de incidente raportate”, a spus el.

Elevii au intrat în școli numai după ce li s-a luat temperatura, care nu trebuia să depășească 37,3 grade Celsius. Aceștia aveau la dispoziție produse dezinfectante și măști asigurate de instituțiile școlare.

În sălile de clase, elevii au stat la depărtare unii de alţii, băncile fiind la minimum 2 metri distanţă.

„Duminică după-masă, DSP Bihor ne-a transmis datele actualizate şi ne-a informat că avem şase elevi în izolare, care nu pot ieşi din case”, a mai adăugat Blage. Aceştia vor putea însă să participe la examen în sesiunea specială, care va începe în 29 iunie.

Inspectorul a mai spus și că în izolare mai sunt un profesor, două învăţătoare şi un asistent medical care ar fi trebuit să asigure triajul în unităţile de învăţământ. Nici unul nu a intrat în contact cu elevii.

În Bihor sunt 125 de centre de examen și 5.303 de elevi înscriși. Dintre aceștia luni s-au prezentat la examen 4.712, adică 89% dintre candidați.

Următoarea probă, la matematică, va avea loc miercuri, iar ultima probă, la limba şi literatura maternă, va fi susţinută joi.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version