Actualitate

În Bihor sunt 39 de cazuri de coronavirus, 303 persoane în carantină şi peste 3000 în autoizolare

Publicat

pe

Foto: www.reuters.com

Joi, în judeţul Bihor, au fost confirmate oficial 39 de cazuri de îmbolnăvire cu virusul COVID-19, din care 2 s-au vindecat şi nu există nici un deces. Informaţia a fost făcută publică de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin Grupul de comunicare strategică (GCS), sub forma unui tabel cu numărul cazurilor confirmate pe judeţe.

De asemenea, în Bihor, există 303 persoane carantinate, 3028 persoane autoizolate la domiciliu şi 2 persoane vindecate, conform unui comunicat transmis de DSP Bihor, prin dr. Dorel Ţîrţ, comunicatorul oficial pe tema coronavirus în judeţ.

Aceeaşi informare precizează că poliţiştii bihoreni au verificat persoanele autoizolate, au însoţit 26 de convoaie pentru tranzitarea judeţului şi au aplicat 94 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 243.050 lei „pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel naţional pe timpul stării de urgenţă”.

Jandarmii bihoreni au însoţit 16 convoaie şi au asigurat măsuri de pază şi protecţie la nivelul a trei centre de carantină active, iar echipajele ISU Crişana au efectuat două misiuni de transport al persoanelor care au intrat în ţară şi au desfăşurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borş.

În total, până pe 2 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre acestea 267 s-au vindecat şi 94 au decedat.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version