Actualitate

O orădeancă a murit după ce a căzut de la etajul patru, în cartierul Nufărul

Publicat

pe

(Foto: arhivă)

O orădeancă în vârstă de 49 de ani a murit, marți, după ce a căzut de la etajul patru al apartamentului propriu, dintr-un bloc situat pe strada Morii, în cartierul Nufărul, din Oradea.

Apelul de urgență a fost dat înainte de ora 8, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, maiorul Camelia Roșca. La fața locului a ajuns un echipaj de Terapie Intensivă al SMURD Bihor.

Femeia se afla în stop cardio-respirator, dar medicii au reușit să o resusciteze la fața locului. Aceasta și-a pierdut, însă, viața în drum spre spital.

„În drum spre spital, femeia a intrat din nou în stop cardio şi nu a putut fi salvată, medicul declarând decesul”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a petrecut incidentul, dar din primele cercetări nu există suspiciuni de omor în caz.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version