Actualitate

S-a anulat! Festivalul internaţional de muzică de la Oradea, cu buget record, nu va mai avea loc

Publicat

pe

Festivalul internaţional de muzică de la Oradea s-a anulat din cauza pandemiei de coronavirus. Evenimentul de amploare, cu muzică indie pop, jazz şi electronică şi invitaţi de renume, ar fi avut loc la sfârşitul lunii august în Cetate şi ar fi beneficiat de o sumă record din partea Primăriei.

Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), din subordinea Primăriei, a anunţat că a luat decizia „de a anula organizarea Festivalului Internaţional de Muzică programat pentru perioada august-septembrie 2020. Toate sumele alocate pentru acest eveniment rămân în bugetul oraşului, urmând a fi direcţionate după priorităţile stabilite de executiv”.

Municipalitatea urma să investească suma record de 435.000 euro, iar bugetul total al evenimentului a fost estimat la 1 milion euro, din sponsorizări şi încasări.

De asemenea s-au anulat Festivalul Copiilor Oradea şi Inaugurarea statuii arhitectului Rimanóczy Kálmán Jr. Iar printre evenimentele care se amână se numără: Târgul de Carte Gaudeamus, European TramDriver Contest, Street Food Festival Oradea, XMan Romania, European Music Open, Ziua Mondială Art Nouveau.

„În funcţie de evoluţia situaţiei, este posibil să anulăm sau să reprogramăm din nou unele dintre evenimentele amintite. Înţelegem situaţia dificilă prin care trecem cu toţii, astfel că dacă situaţia o va cere, vom face tot ce este necesar pentru a contribui la atenuarea impactului acestei pandemii”, a mai precizat directorul executiv al APTOR, Mihai Jurca.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version