Actualitate

Și-a făcut acasă, la Ineu, o adevărată cultură de cannabis (FOTO)

Publicat

pe

Un bihorean în vârstă de 37 de ani din comuna Ineu – cu iniţialele F.G.N – a fost reţinut, joi, în urma unor percheziţii făcute de DIICOT și BCCO la domiciliul acestuia, unde, într-un cort special, bărbatul îşi făcuse o adevărată cultură indoor de cannabis, formată din 42 de plante, dintre care 22 ajunse la maturitate şi având o înălţime de circa 85 cm.

„În cauză s-a stabilit faptul că, începând cu primăvara anului 2020, în baza aceleiaşi rezoluţii infracționale, inculpatul F.G.N. a cultivat în mai multe rânduri cannabis la locuinţa sa şi a recoltat şi a deţinut fragmente din plantele de cannabis, fără drept”, explică DIICOT într-un comunicat.

„În urma recoltării materiei vegetale, au rezultat 1.740 grame de cannabis”, arată un comunicat transmis de IPJ Bihor.

Întreaga cantitate de droguri de risc a fost ridicată, precum şi aparatura logistică necesară înfiinţării culturii, respectiv un cort special, lămpi LED, ventilatoare, filtre, fertilizatoare, transformatoare electrice tip balast, un cântar de precizie, un aparat de mărunţit şi 35 grame de fragmente din plante de cannabis, uscate.

În cursul zilei de vineri, tânărul va fi prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version