Actualitate

Spitalul Municipal din Oradea va fi din nou unitate anti-Covid (VIDEO)

Publicat

pe

Din cauza numărului tot mai mare de cazuri Covid confirmate în județ – 150 de cazuri de coronavirus numai în ultima săptămână – Spitalul Municipal „Gavril Curteanu” din Oradea va fi din nou o unitate care tratează exclusiv pacienți cu Covid-19.

Anunțul a fost făcut vineri de prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, și de managerul Spitalului Județean din Oradea, Gheorghe Carp, într-o înregistrare video difuzată pe pagina de Facebook a Prefecturii.

Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență într-o reuniune la care au participat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publice Bihor și managerii spitalelor Județean și Municipal.

De asemenea, s-a decis ca dr. Carp să fie din nou coordonatorul spitalelor din Bihor, așa cum a fost și la începutul pandemiei.

„Suntem îngrijoraţi de sănătatea pacienţilor, dar şi a cadrelor medicale. Fiecare pat de spital va fi important în viitorul apropiat”, a spus managerul, adăugând și că mai multe secții ale spitalului Municipal, care dispune de 450 de paturi, vor fi detașate la Spitalul Militar, iar la Județean vor fi urgențele și cazurile de Chirurgie Oncologică.

Carp a mai spus și că medicii orădeni s-ar putea să nu mai primească concedii pentru că mulți care au plecat s-au întors bolnavi cu noul coronavirus.

Joi, în Bihor au fost confirmate cu Covid-19 24 de persoane din Oradea, Beiuş, Ineu, Salonta şi Husasău de Tinca. Astfel, numărul total al bolnavilor de la începutul pandemiei a ajuns la 920, circa 150 dintre aceștia fiind confirmați în ultima săptămână.

Vezi mai jos declarațiile celor doi!

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version