Actualitate

Trei instrumentiști ai Filarmonicii Oradea s-au întors după un spectacol din Wuhan, orașul de unde s-a răspândit coronavirusul

Publicat

pe

(sursa foto: Radioeuropalibera.ro)

Trei instrumentiști ai Filarmonicii din Oradea s-au aflat în orchestra Timișoarei care a cântat recent în orașul Wuhan din China, de unde a pornit coronavirusul ce a făcut sute de victime.

Este vorba despre violonistul Ludovic Muja, violoncelista Alina Drimbe și suflătoarea Anca Bodea. Cele din urmă au cerut concediu fără plată pentru a se putea deplasa alături de Filarmonica Banatul din Timișoara în China, a transmis directorul Filarmonicii Oradea, Meleg Vilmos. Acesta a fost și cel care a informat Direcția de Sănătate Publică Bihor.

„Azi dimineaţă am fost sunată de la Filarmonică şi informată că doi angajaţi ai instituţiei s-au întors din China şi, pentru că se vorbeşte despre gripa de acolo, directorul m-a întrebat ce trebuie să facă. Mi-a precizat că cei doi angajaţi nu prezintă simptome de niciun fel. I-am spus că persoanele respective trebuie să se prezinte la medic şi dacă vor avea orice simptom trebuie luate în evidenţă şi, bineînţeles, trebuie să urmeze un tratament”, a declarat pentru BIHOREANUL dr. Daniela Rahotă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

„Ele au fost controlate medical pe aeroportul din Frankfurt, înainte să vină acasă. Nu se simt rău şi nici nu au alte simptome. După ce am discutat cu doamna Rahotă, le-am transmis să meargă oricum şi la medicii de familie. Una dintre ele locuieşte în Cluj, deci va merge acolo”, a precizat pentru BIHOREANUL Meleg Vilmos.

Dr. Daniela Rahotă a precizat că DSP Bihor tipăreşte joi flyere cu informaţii privind coronavirusul, care vor fi duse la aeroport, fiind una din principalele căi de intrare în oraş a persoanelor care ar fi putut fi în zona de răspândire a virusului.

Oraș închis

În Asia, măsurile privind prevenirea extinderii virusului se înmulţesc. Potrivit Digi24.ro, oraşul Wuhan din China, locul unde a apărut virusul ucigaş, a fost închis. Nimeni nu mai are voie să intre în metropola cu 11 milioane de locuitori şi nici să mai iasă de acolo.

De asemenea, traficul aerian şi feroviar a fost suspendat, la fel şi transportul public. Coronavirusul s-a răspândit deja în alte provincii chineze, precum şi în Japonia, Thailanda, Coreea de Sud şi Statele Unite.

Au fost confirmate peste 500 de cazuri de infectare cu coronavirusul botezat „2019-nCoV”, iar surse oficiale de la Beijing spun că numărul morţilor a ajuns la 17. Noul virus are ca simptome principale febra şi dificultăţile respiratorii.

Click aici pentru a lasa un comentariu
Exit mobile version