Urmareste-ne pe

Administratie

Noua parcare supraterană va fi inaugurată în Oradea chiar de ziua orașului

Publicat

pe

Parcarea supraterană din strada Braşovului va fi inaugurată pe 12 octombrie, de Ziua Oradiei.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, termenul de predare a fost asumat de constructorul Electrogrup SA Cluj Napoca, care a devansat data limită din noiembrie.

„Până atunci, strada Braşovului va fi reabilitată, pentru a crea accesele de intrare în parcare, de asemenea vor fi obţinute şi autorizaţiile de incendiu necesare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă”, a declarat viceprimarul Florin Birta.

Parcarea situată între Spitalul Militar şi magazinul Crişul are 395 de locuri, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilităţi. Construcţia are cinci niveluri supraterane: un demisol, parter, trei etaje de parcare şi o terasă.

La etajul 2, a fost construită o pasarelă supraterană peste strada Braşovului, care face legătura cu magazinul Crişul. Costurile pasarelei au fost suportate de firma care administrează centrul comercial, direct interesată pentru un acces mai facil al clienţilor la magazine.

Construcţia parcării, care va costa în final 15,5 milioane lei, este suportată de Administraţia Domeniului Public.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *