Actualitate
Tânăr de 31 de ani din Bihor, reţinut după ce a ucis câinele vecinului chiar de Revelion
Un tânăr în vârstă de 31 de ani din localitatea bihoreană Sălard și-a petrecut o noapte în Centrul de Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Bihor, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliția Bihor, tânărul a fost reținut vineri.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de la protecția animalelor îl bănuiesc pe acesta că, la 1 ianuarie a.c., în jurul orei 00.00, în timp ce se afla pe raza localității bihorene Sălard, ar fi lovit cu un corp contondent, câinele unui vecin, la nivelul capului, în mod repetat, cu intenție, provocându-i leziuni care au condus la decesul animalului”, arată comunicatul.
Ancheta este continuată de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din IPJ, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.