Administratie
Gata cu gratuitățile! Din 15 martie, parcarea supraetajată de pe strada Brașovului din Oradea va fi cu plată
Șoferii care folosesc parcarea supraetajată de pe strada Brașovului din Oradea trebuie să știe că începând de luni nu mai parchează gratis.
După câteva luni de la inaugurare, începând din 15 martie, intrarea se va face pe bază de tichet sau abonament de parcare.
„Taxa de parcare va fi identică cu cea de la celelalte parcări supraetajate realizate de municipalitate, cum sunt Parcarea Independenței, Parcarea Tribunalului, Parcarea Rogerius. Intrarea în parcare se face pe la bariera de acces, tichetul putând fi achiziționat de la cele două automate de plată, iar abonamentul de parcare, de la Sala Ghișeelor din Primăria Oradea sau online de pe www.oradea.ro – Ghișeul online”, se explică într-un comunicat transmis marți de Primăria Oradea.
Cât costă?
Prețul unui tichet de parcare este de 3 lei pe oră sau 30 lei pe zi, iar un abonament de parcare costă 150 lei/lună sau 1530 lei/1 an.
Parcarea de pe strada Brașovului, situată între Spitalul Militar și magazinul Crișul, pune la dispoziție 395 de locuri de parcare, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilități.
Construcția are șase niveluri supraterane: 1/2 demisol, parter, trei etaje şi o terasă. La etajul 2, este prevăzut un acces pietonal printr-o pasarelă peste strada Braşovului, care a fost conectată cu magazinul Crişul.
Intrarea și ieșirea din parcare se fac din strada Brașovului, prin două benzi suplimentare. Accesul pietonal la parcare este dinspre strada Brașovului, prin intermediul a două intrări, ambele dotate cu câte un ascensor având o capacitate de 8 persoane.
Funcțional, parcarea este împărțită în 11 sectoare corespunzătoare fiecărui seminivel, unul fiind la demisol, celelalte la parter, etaje și terasă. La parter se află punctul de control și barierele pentru intrare-ieșire, mai arată comunicatul municipalității.