Actualitate
Subprefectul Horia Carţiş a depus jurământul. Vezi ce discurs mobilizator a avut la investire!
Cel de-al doilea subprefect al Bihorului, Horia Carţiş, a depus jurământul joi, într-o videoconferinţă cu ministrul de Interne.
În discurs, Carţiş a afirmat că îşi va exercita funcţia „cu respect” pentru toţi cetăţenii judeţului şi că va avea în vedere legalitatea actelor administrative, „legalitate pe care am susţinut-o cu tărie prin stilul meu direct de a spune lucrărilor pe nume”, aluzie la contrele avute cu actuala conducere a CJ Bihor, care l-a şi retrogradat din poziţia de șef al Direcţiei de Proiecte.
„În aceste vremuri, de conştiinţă şi de integritate avem nevoie, conştiinţă care ţine de interiorizarea unei idei a eficientizării serviciului public, a unui proiect de ţară, şi nu atât de apartenenţa partinică. Având în atenţie o idee de ţară, de judeţ, de oraş sau de comună, atât cetăţenii cât şi noi, funcţionarii statului, ar trebui să avem în minte cel mai important gând: ce lăsăm moştenire, ce viitor pregătim, pentru că ziua de azi, mâine, va fi ziua de ieri. Vreau să fiu un exemplu pozitiv (…) şi actul de guvernare să fie perceput ca act firesc şi în fapt o punere în practică a năzuinţelor lor. De asemenea, îmi doresc ca fiecare funcţionar public să devină un exemplu pozitiv în relaţia cu cetăţenii, atât în cea directă cât şi în ce priveşte conştiinţa personală cu care aprobă acte administrative”, a spus Carțiș.
„Este cea mai tânără echipă din ţară la nivelul prefecturilor”, a remarcat prefectul Dumitru Ţiplea (45 ani) în legătură cu cei doi subprefecţi ai săi, Fenesi Tibor şi Horia Carţiş, ambii de 38 ani.