Urmareste-ne pe

Administratie

Milionarul orădean din Silicon Valley, George Haber, sprijină o companie să investească 5 milioane de euro în Oradea

Publicat

pe

George Haber a convins CEO-ul companiei IT Braintronix să investească 5 milioane de euro în Parcul Industrial Eurobussiness II din Oradea.

Anunţul a fost făcut miercuri de reprezentanții Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) care au precizat că „investiţia va fi realizată în Parcul Industrial Euobusiness II, din str. Ogorului, pe o suprafată de teren de 20.000 mp, constând în construirea unei hale de producţie / linii tehnologice / birouri în suprafată totală de aproximativ 12.000 mp. Aceasta reprezintă o investiţie foarte importantă pentru Oradea, în condiţiile în care revoluţia roboticii autonome mobile, care va pătrunde şi transforma masiv toate straturile activităţilor economice este abia la inceput, iar leaderii viitori al acestei pieţe vor apărea în anii următori”.

Braintronix activează în domeniul cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie „şi şi-a exprimat intenţia fermă de a desfăşura în Parcul industrial activităţile specifice domeniului de activitate, respectiv producţie roboţi (piese şi asamblare)”, mai arată comunicatul.

Echipa Braintronix este alcătuită de experţi internaţionali, în mare parte de origine română, din zona roboticii, computer vision, logisticii 4.0 şi venture capital în tech şi robotică. „Peste puţin timp resursa umană din anumite domenii va fi înlocuită de roboţi autonomi mobili eficienţi, uşor de programat de către utilizatori. Acești roboţi vor permite o reducere puternică a costurilor de producţie, o creştere a productivităţii, un răspuns la lipsa de forţă de muncă în anumite zone şi o reducere a activităţilor umane sensibile şi riscante”, spun reprezentanţii ADLO.

Între roboţii creaţi de Braintronix se numără şi unul care poate fi folosit la incendii, acolo unde e prea periculos pentru pompieri să intre. Acelaşi robot se poate transforma şi într-un dispozitiv care să transporte o targă.

Numărul locurilor de muncă care vor fi create în urma finalizării investiţiei în Parcul Industrial va fi de minimum 40, preponderent ingineri, a mai transmis ADLO.

Proiectul iniţiat de societatea Braintronix este susţinut de International Technology Solutions, firma de investiţii în tech a antreprenorului de succes în Europa Adrian Diaconu, şi de George Haber un antreprenor de succes din Silicon Valley, originar din Oradea. Alina Silaghi, directorul ADLO, a confirmat pentru BIHOREANUL că George Haber este unul dintre cei care au investit în proiectul Braintronix.

George Haber s-a născut în Oradea, oraş în care şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa până când a plecat în Israel. Ulterior, s-a mutat în Statele Unite ale Americii, unde a devenit businessman de succes în domeniul IT, companiile sale creând soluţii tehnice importante. Una a fost CompCore Multimedia, care a creat soluţia ce permitea rularea de filme şi muzică în software, contribuind astfel la dezvoltarea conceptului DVD.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *