Urmareste-ne pe

Actualitate

Accident pe Piatra Craiului: Un Suzuki și un TIR s-au izbit frontal

Publicat

pe

Circulația pe DN 1, în zona Piatra Craiului, a fost îngreunată pentru o bună perioadă, joi seară, în urma unui grav accident rutier.

Adolescente încarcerate

Un autoturism Suzuki Grand Vitara s-a ciocnit cu un TIR, cele trei ocupante ale mașinii mici, o femeie și două adolescente, fiind rănite.

„Au fost implicate patru persoane aflate în două autovehicule. Este vorba despre o femeie şi două minore, aflate într-un autoturism de teren, şi şoferul unui autotren, cele două minore rămânând încarcerate”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, maior Camelia Roşca.

„Atât cele două adolescente, care au suferit diferite traumatisme şi fracturi, cât şi femeia, în vârstă de 40 de ani, aflată în cod verde medical (n.r – nu au suferit răni grave), au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Clinic Judeţean. Șoferul TIR-ului a refuzat transportul la spital”, a mai precizat Roşca.

Mașina mică, pe sensul opus

Cercetările făcute la fața locului de polițiști au indicat că accidentul a fost provocat de şoferiţa de 40 de ani.

Concret, ea „nu adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune frontală cu un TIR. Acesta era condus de un bărbat de 45 de ani din Trârgovişte judeţul Dâmboviţa”, după cum a declarat ofițerul de presă al Poliției Bihor, Ioana Lascău.

Cele două fete care se aflau cu ea în mașină, una de 16 ani şi una 15 ani, au fost internate în spital.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier din Aleşd.

(foto: ISU Crișana)

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *