Actualitate
Accident provocat de un polițist beat, pe drumul rapid din Oradea
Un polițist aflat în stare de ebrietate a provocat un accident de pomină, luni, în jurul prânzului pe drumul expres al Oradiei.
Potrivit unui comunicat al Poliției Bihor, accidentul s-a produs la ora 11.50. „Un bărbat de 41 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ecaterina Teodoroiu, înspre strada Făcliei, după intersecția cu strada Adevărului, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat de 30 de ani, din Oradea”, explică informarea.
Cei doi șoferi, dar și un bărbat de 26 de ani, din Oradea și un altul de 40 de ani, din Sânmartin, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni ușoare.
„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 41 de ani, din Oradea, care conducea primul autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 0,93 mg./l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, arată informarea.
EBihoreanul.ro arată că șoferul băut, care e și vinovat pentru producerea accidentului, este un polițist, pe nume Paul Sime, care era în timpul liber. Acesta se afla la volanul unui autoturism Audi când a intrat într-o Dacia Dokker, a Companiei de Apă Oradea.
Polițistul riscă să rămână fără job în urma aventurii. În paralel cu ancheta penală, el este anchetat și disciplinar de către șefii săi.