Urmareste-ne pe

Administratie

Aglomerație pe drumul Oradea – Sântandrei: trafic restricționat pentru lucrări la trecerea peste calea ferată

Publicat

pe

Primăria Oradea anunță că, începând de joi dimineață, vor avea loc lucrări la calea ferată de pe Calea Sântandrei.

„Lucrările vor demara joi dimineața, după ora 9:00, prin înlocuirea și aducerea la cotă de către CFR a dalelor de beton dintre șinele de tren și vor continua cu frezarea stânga – dreapta față de pasajul CFR. Apoi, se va trece la turnarea straturilor de asfalt în vederea asigurării planeității drumului”, arată un comunicat transmis presei miercuri.

În perioada lucrărilor, traficul va fi restricționat la două benzi de circulație.

Asfaltarea se va finaliza abia în cursul zilei de sâmbătă, astfel că prin zonă se va circula cu dificultate.

De altfel, primăria îi sfătuiește pe șoferi să olcolească și să folosească noul drum spre Sântandrei, adică strada Bujac.

Lucrările sunt realizate de CFR și Selina.