Urmareste-ne pe

Administratie

100 de străzi în șantier, anul acesta, în Oradea

Publicat

pe

Anul acesta, Primăria Oradea va derula lucrări de modernizare pe 100 de străzi.

„Așa cum am spus de anul trecut, în acest mandat vom pune un mare accent pe asfaltarea străzilor din oraș, inclusiv în Cartierul Tineretului, unde deja au început lucrările, în Cartierul Grigorescu sau pe dealuri”, a declarat primarul Florin Birta joi, într-o conferință de presă.

Conform edilului, „în acest moment avem în execuție un număr de 30 de străzi și încă 67 se află fie în faza de achiziție, fie cu documentații economice deja aprobate în Consiliul Local”.

Cel mai recent, Consiliul Local Oradea a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din Nufărul, Vincent van Gogh și Tompa Mihály, respectiv Liviu Rebreanu, situată deasupra drumului expres, în dreptul Stației CFR Oradea.

Cele trei artere, cu o lungime totală de un kilometru, sunt într-o stare de degradare, cu carosabilul nemodernizat și fără trotuare sau sistem de colectare a apelor pluviale. Lucrările de modernizare a celor trei străzi sunt estimate la 4,3 milioane lei.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *