Urmareste-ne pe

Actualitate

Angajări la Primăria Oradea: Peste 70 de posturi scoase la concurs

Publicat

pe

Primarul Florin Birta îi invită pe orădeni să se angajeze în Palatul Administrativ, unde sunt 74 de posturi vacante, pentru că funcţionarii s-au pensionat, s-au transferat la alte primării din Bihor ori au decis să urmeze alte cariere, cum a făcut un jurist care acum este judecător asistent.

„Bineînţeles că volumul de lucru nu a scăzut, avem acelaşi volum de lucru, poate mai mult. 19 posturi au fost deja anunţate şi a fost stabilită data concursurilor”, a declarat Florin Birta într-o conferință de presă susținută joi.

Primăria va recruta, de exemplu, funcţionari la Direcţia Juridică, la cea Economică, la Patrimoniul Imobiliar şi la Direcţia Tehnică, atât debutanţi, cât şi specialişti cu experienţă.

„Îi rog pe toţi cei interesaţi să vină să se înscrie la concurs şi să facă parte din echipa Primăriei. Avem nevoie de oameni pregătiţi, cu care să ducem mai departe proiectele”, a declarat Birta. Anunţurile şi condiţiile de participare pot fi găsite pe site-ul oradea.ro, la secţiunea „Concursuri”.

Vezi aici lista tuturor locurilor de muncă, făcută publică miercuri, de AJOFM Bihor!