Urmareste-ne pe

Actualitate

Bucuria copiilor: Şcolile din Parcul Traian îşi vor începe cursurile mai târziu, din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

Publicat

pe

Lucrările la pasajul subteran Magheru, care au bulversat total circulaţia din zona Parcul Traian din Oradea, au determinat autorităţile să ia o măsură excepţională: decalarea programului de începere a cursurilor la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu şi la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna. Elevii vor veni mai târziu la şcoală, dar vor pleca acasă tot la aceeaşi oră, fiindcă atât orele de curs, cât şi pauzele, se vor scurta cu 5 minute.

Conducerea municipalităţii orădene, Poliţia Rutieră şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor au decis ca, începând din 25 noiembrie, cursurile la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu vor începe la ora 8:30, iar la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna la ora 9.

„Decalând programul de învăţământ, considerăm că circulaţia va fi mult îmbunătăţită mai ales între orele 7:30 – 8:00 când traficul este cel mai aglomerat”, a declarat viceprimarul Florin Birta, luni, într-o conferinţă de presă. Măsura a fost luată cu consultarea conducerii celor două instituţii şcolare şi va ţine pe tot parcursul anului şcolar 2019 – 2020.

„Copiii nu vor sta mai mult la şcoală. Conducerea Şcolii Oltea Doamna a luat decizia scurtării orei de curs la 45 de minute şi a pauzei la 5 minute. Orele se vor termina tot la ora 14 sau 15, pentru a nu încurca programul de după-amiază al copiilor”, a spus Birta.

Ca o măsură suplimentară de fluidizare a traficului, tot începând din 25 noiembrie, maşinile şcolilor de conducere vor primi interdicţie în zonele aglomerate dimineaţa, când afluxul este sporit.

De aemenea, conducerea municipalităţii se va întâlni cu reprezentanţii operatorului de salubritate RER Vest pentru a cere măsuri similare, în perimetre centrale cum ar fi Parcul Traian şi Bulevardul Magheru.

Măsura a fost în general bine primită de părinţii elevilor de la cele două şcoli, înnebuniţi de traficul din orele dimineţii, gâtuit de lucrările la pasajul subteran. Până în prezent constructorii au relocat reţelele din calea lucrărilor şi au început consolidarea podului Dacia în vederea reamenajării lui de la două la trei benzi pe sens.

Începând din 15 noiembrie, nebunia va fi şi mai mare, căci va fi sistată şi circulaţia tramvaielor pe bulevardul Magheru, pentru desfăşurarea în bune condiţii a pregătirilor pentru amenajarea structurii de rezistenţă a pasajului subteran.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *