Urmareste-ne pe

Actualitate

Cauza accidentului de lângă Valea lui Mihai. Victima este un fost primar din localitate

Publicat

pe

Foto: eBihoreanul.ro

Poliția Bihor a anunțat marți primele concluzii, în urma cercetării făcute la fața locului, în cazul accidentului mortal de lângă Valea lui Mihai.

„S-a constatat că, un bărbat, de 72 de ani, din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19, în afara localității Valea lui Mihai, înspre localitatea Tarcea, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, care circula din sens opus, condus de un bărbat, de 28 de ani, din comuna Tarcea, județul Bihor”, se explică în comunicatul Poliției.

Șoferul care a provocat accidentul a murit pe loc, medicii nereușind să îl resusciteze.

Celălalt șofer implicat în accident a fost rănit, fiind transportat la spital.

„Rezultatul testării cu aparatul etilotest a bărbatului de 28 de ani a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice”, arată Poliția.

Publicația BIHOREANUL dezvăluie că victima care a decedat este un fost primar din Valea lui Mihai, Kovács Zoltán.

Kovács a fost deputat UDMR în legislatura 2000–2004. Ulterior, acesta a fost primar al orașului Valea lui Mihai până în anul 2012, când a ales să candideze ca independent, fără a obține un nou mandat.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare.

„Pierderea oricărei persoane din comunitate este o durere pentru noi. Am fost profund întristat să aflu despre moartea lui Zoltán Kovács, fost primar al orașului Valea lui Mihai și fost reprezentant al UDMR, în circumstanțe tragice. A plecat mult prea devreme. A făcut multe pentru comunitate și pentru maghiarii din Bihor. Transmit sincere condoleanțe familiei, celor apropiați și tuturor celor îndurerați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a Kelemen pe Facebook.

Cercetările în caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *